automobiletheverybestof

Integrare tehnică

Metalul și progresul: cu siguranță, în ultima parte a vremurilor neolitice, transportatorii din acea epocă au observat că trunchiurile-role având diametrul mai mare treceau mai ușor peste obstacolele întâlnite în drum. Pe de altă parte, astfel de role nu înlesneau de fel schimbarea direcției. Una peste alta, rămânea încă destul loc pentru îmbunătățiri în ceea ce privește tehnicile de transport apărute în neolitic.

Uzura generează idei noi

Efect funcțional vizibil de-a lungul unei experiențe îndelungate cu „șasiu montat pe role transversale”: în zonele de contact direct dintre buștenii-role și suporturile-opritor fixate sub șasiu intervenea, treptat, uzura. Ca urmare, se producea subțierea rolelor în acele părți, în timp ce extremitățile își păstrau diametrul original. Fenomenul ar fi inspirat crearea de punți solide cu roți la extremități.

Un prim avantaj remarcabil al acestei diferențe de diametre: cuplul de forțe superior rezultat din rularea pe sol a extremităților de punte cu diametru mai mare ajutat la învingerea mai ușoară a rezistenței la mișcare dată de cuplul de forțe mai scăzut generat la zona de contact dintre punte și suporturile șasiului (unde diametrul fusese redus prin uzură). Acest lucru le-ar fi dat celor mai ingenioși oameni din acea epocă o primă idee despre implicațiile posibile ale unui raport de demultiplicare în alcătuirea mecanismelor de rulare. De acord, toate acestea sună deja amețitor de complicat.

Alternativ, sunt studii care susțin că, la un moment dat în timpul epocii timpurii a metalelor, ideea unui ax cu roți – prezentă deja în dispozitivele „roata olarului” folosite curent pentru fabricarea vaselor din ceramică – a ajuns să fie transpusă la o scară superioară, preluând rolul unei punți solide cu roți, atașată la vehicul.

Începând cu era cuprului și apoi al bronzului au fost inventate și perfecționate noi unelte. Acestea au fost folosite pentru a produce obiecte din ce în ce mai sofisticate și mai fin definite în formă. Noile unelte metalice, susceptibile de a fi folosite pentru a obține obiecte destul de riguros prelucrate, au permis atât cioplirea roților din secțiuni mari de trunchi, cât și fasonarea roților din piatră - acestea susțineau mai bine ideea montării nerigide cu puntea.

Pe măsură ce s-a scurs prima parte a epocii metalelor, au apărut roți solide realizate din bucăți de lemn și rigidizate cu piese metalice, iar alte elemente metalice au început să fie folosite pentru a atașa roțile la osii și pe acestea, la șasiul vehiculului. Rigidizarea unei roți din elemente de lemn (scânduri groase) cu piese metalice a fost un pas important în tehnica de fabricare a roților. O astfel de roată, datată ca venind din anul 5200 î.Hr., a fost descoperită în Slovenia (ilustrațiile de mai jos).

Figurina de jucărie în formă de vacă pe roți descoperită la Cucuteni arată că ideea roților atașate de o punte fixă era ceva familiar în jurul anului 3900 î.Hr. Privind la aceasta, supriza este că industria jucăriilor pentru copii de vârste mici încă folosește în zilele noastre acel concept sub forme diversificate și cu materiale noi.

Cea mai avansată invenție legată de dezvoltarea vehiculelor în timpul epocii bronzului a fost puntea din față direcțională. Funcția sa a implicat un dispozitiv pivotant pentru atașarea punții la șasiu. Utilizarea metalului pentru piese mici foarte rezistente la solicitări mecanice a fost esențială în acest sens.

Pe un vas de ceramică descoperit la Bronocice (Polonia) și datat ca provenind aproximativ din anul 3600 î.Hr., sunt reprezentate simplist câteva care cu patru roți (imaginea din dreapta sus). Abia în acest moment, aproximativ 4000 de ani î.Hr., primele căruțe riguros construite pot fi considerate ca parte a vieții curente a comunităților umane avansate.